Image Alt

Destinations

Hemingway, Welles și fascinația pentru Ronda

Un om nu aparține locului în care s-a născut, ci locului în care alege să moară“, spunea Orson Welles. Iar Ronda a fost cea aleasă. În 1985, după moartea celebrului cineast, autor al capodoperei „Citizen Kane“, cenușa sa a fost adusă din Los Angeles în Ronda, la ferma bunului său prieten, toreadorul Antonio Ordóñez.

Dar Ronda nu l-a captivat doar pe Welles, ci și pe Hemingway, care credea că magnificul oraș andaluz este locul ideal pentru a petrece luna de miere. „Întregul oraș și împrejurimile sale sunt un decor romantic… Promenade frumoase, vin bun, mâncare excelentă…“. Astfel prezenta marele scriitor Ronda, după ce petrecuse aici o parte din vara anului 1959.

panorama Ronda defileu case albe Ronda la ciudad sonada AndaluziaMirador de la Sevillana Maria Auxiliadora Ronda Antonio Ordonez Orson Welles Ronda Paseo de Blas Infante Ronda Ronda arta romantism

Într-adevăr, oricine ajunge în Ronda este fascinat de frumusețea sa și de atmosfera fermecătoare și senină. Un loc de care te îndrăgostești la prima vedere. Cum să nu-ți dorești să rămâi aici pentru totdeauna? Priviți o clipă imaginile noastre grăitoare. Apoi, cu ochii închiși, lăsați-vă imaginația să creeze. Sunteți în vârf de stâncă, deasupra văilor care se pierd în zare, dominate de înălțimi spectaculoase și abrupte. Doar voi și gândurile voastre, călători într-un oraș spectaculos, desfășurat într-un cadru îndrăzneț și dramatic, pe un platou întins deasupra unei ravene adânci.

Ronda Mirador de la Sevillana defileu El Tajo Ronda Andaluzia viajeros romanticos Ronda

Ronda the city of dreams SpaniaMichelle Obama, Madonna și Bill Gates, fermecați de Ronda

La Ciudad Soñada – The City of Dreams. Astfel a denumit-o Rilke. Cu ale sale priveliști uluitoare, Ronda este destinația perfectă pentru oricine iubește romantismul, frumusețea, istoria, cultura, mâncarea și stilul de viață andaluz. Sute de turiști îi străbat străzile în fiecare zi.

He buscado por todas partes la ciudad soñada, y al fin la he encontrado en Ronda… No hay nada más inesperado en España que esta ciudad salvaje y montañera.“

Am căutat peste tot orașul visurilor mele și l-am găsit în sfârșit în Ronda… Nimic nu este mai uimitor în Spania decât acest oraș sălbatic și montan.“ Sunt cuvintele celebrului poet Rainer Maria Rilke, care, în primele decenii ale secolului 20, a petrecut perioade îndelungate la Ronda, unde avea o cameră permanentă la Hotelul Reina Victoria. Și astăzi, camera sa este păstrată sub forma unui mic muzeu.

Rilke Hotelul Reina Victoria Ronda

piata steag stema Andaluzia corida moderna Plaza de Toros Ronda Ronda strazi bisericaRonda orasul visurilor

Orson Welles, Ernest Hemingway, Rainer Maria Rilke, James Joyce, Jorge Luis Borges. Pe toți i-a fascinat Ronda. În 2010, fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama, a vizitat orașul împreună cu fiica ei Sacha. Fostul premier britanic David Cameron, Madonna sau Jamie Oliver au fost în Ronda de mai multe ori. La fel și Bill Gates, dornic să deguste celebrele vinuri.

Ronda defileu selfieBlas Infante parintele Andaluziei toreadori Antonio Ordonez Pedro Romero Ronda Spania Michelle Obama Jamie Oliver Ronda Andaluzia David Cameron Ronda Spania

Ronda l-a cucerit și pe Cezar

Ronda actuală are origini romane și nu a fost un secret pentru Iulius Cezar, care i-a conferit statutul de oraș. Dar Ronda este mai veche de atât. În secolul 6 î.Hr., zona a fost ocupată de celți, care au numit-o Arunda. După stăpânirea romană, orașul a fost cucerit de vizigoți, iar mai târziu, s-a aflat sub ocupație islamică, până în 1485. De atunci datează o mare parte din orașul vechi, iar moștenirea musulmană este păstrată în locuri precum mina de apă, băile și zidurile arabe. A descoperi Ronda înseamnă a face o călătorie prin secole.

Ronda epoca romana cladiri arabi mauri Ronda orasul vechi romani Ronda cladiri arhitectura strazi Ronda

Puente Nuevo, celebra imagine de carte poștală

Defileul El Tajo, săpat de apele râului Guadalevín, desparte vechiul și noul oraș. Un pod spectaculos, cu o vechime de peste 200 de ani, cunoscut sub numele de Puente Nuevo, leagă cele două zone. Imaginea sa este una dintre cele mai faimoase din Andaluzia, principala atracție din Ronda și emblema orașului pe toate cărțile poștale. Cu o înălțime de aproape 100 de metri, a fost cel mai înalt pod din lume până în 1839. Este cu adevărat impresionant, nu-i așa?

Spania Ronda the city of dreams Ronda Puente Nuevo privelisti Puente Nuevo Defileul El Tajo  pod defileu panorama Ronda Spania terase pe stanci Ronda

Plaza de España, colorată și vibrantă

Chiar lângă pod, Piața Spaniei este unul din locurile în care merită să poposiți o vreme pentru a simți vibrația orașului mereu animat de turiști. Dăruiți-vă câteva clipe ca să retrăiți emoțiile descoperirilor de până acum, dar și ca să vă pregătiți pentru ceea ce urmează să vedeți de acum înainte.

piata turistica Ronda Andaluzia peisaje Plaza de Espana Ronda Ronda Plaza de Espana cladiri turisti Piata Spaniei Ronda

Faimoasele puncte de belvedere ale Rondei

Există mai multe puncte de belvedere de unde puteți admira așezarea spectaculoasă a Rondei. După ce ați văzut Puente Nuevo, nu trebuie să ratați ocazia de a vizita în liniște La Alameda del Tajo, o grădină mediteraneană deschisă publicului la începutul anilor 1800, situată lângă Plaza de Toros, despre care vom vorbi în curând. Aleile sale străjuite de copaci seculari duc către Paseo de Blas Infante, care poartă numele celui considerat a fi părintele Andaluziei – o succesiune de balcoane pe marginea stâncilor, de unde puteți contempla fabuloasele priveliști ale defileului și ale caselor albe care atârnă deasupra prăpastiei.

Ronda parc Alameda del Tajo Ronda Blas Infante statuie Ronda turisti panorama Ronda Paseo de los Ingleses promenada

Aici se află cel mai faimos punct de belvedere – Mirador de la Sevillana, cu al său Balcón del Coño. „¡Ayy, coñoooooooo! – veți auzi exclamând. Numele amuzant al balconului provine de la această expresie folosită de localnici și de majoritatea vizitatorilor, pe care nu o putem traduce ad lítteram 😉. Însă, indiferent de limba pe care o vorbesc, suntem siguri că turiștii folosesc o expresie similară atunci când privesc în jos la peste 100 de metri!

Balcon del Cono Ronda punct de belvedere Ronda Ronda privelisti Balcon del Cono panorama inaltime Ronda balcoane privelisti Ronda

Pentru alte priveliști la fel de spectaculoase și pentru fotografii perfecte, mergeți și în Piața Maria Auxiliadora, de unde obțineți imaginea clasică a podului cu cascada și râul Guadalevín.

Chiar lângă pod, un alt punct de belvedere oferă imagini uimitoare asupra canionului și orașului – Mirador de Aldehuela, care poartă numele arhitectului José Martín de Aldehuela, cel care a construit, printre alte proiecte, Plaza de Toros și Puente Nuevo.

Ronda Mirador de Aldehuela case pe stanci Ronda defileu stanci Ronda

Orașul unde s-a născut corida

Dar să ne întoarcem la Hemingway și Welles, îndrăgostiți de Ronda și fascinați de coride. Două alei amintesc pentru totdeauna de faimosul scriitor și de la fel de celebrul regizor, actor, scenarist și producător. Denumite Paseo de Ernest Hemingway și Paseo de Orson Welles, aleile umbrite de frunzișuri bogate pornesc din spatele faimoasei arene de tauri până la Paseo de Blas Infante, o continuare a promenadei numite Paseo de los Ingleses (The English Walk).

La sfârșitul secolului al 19-lea, Ronda devenise o destinație de weekend pentru englezii din Gibraltar, teritoriu britanic din sudul Peninsulei Iberice, care veneau să se relaxeze în frumosul oraș așezat pe stânci. Hotelul Reina Victoria a fost construit la începutul anilor 1900 pentru a oferi camere confortabile acestor noi turiști. Tot pentru ei, a fost creată promenada de-a lungul prăpastiei, cunoscută mai târziu ca Paseo de los Ingleses.

Paseo de Orson Welles Ronda Paseo de Ernest Hemingway Ronda Ronda promenada englezi Ronda The English Walk Paseo de los Ingleses Ronda

Corida modernă a fost inventată în Ronda atunci când toreadorul local Pedro Romero a decis să schimbe regulile sportului. Inițial, toreadorii intrau în arenă călare, dar Romero a hotărât să coboare de pe cal și să înfrunte taurul pe jos. În amintirea sa, Hemingway și-a denumit unul dintre personaje Pedro Romero în romanul său din 1926, „The Sun also Rises.

Hemingway a scris și două cărți de non-ficțiune despre Ronda: „Death in the Afternoon“ și „The Dangerous Summer“. Cel de-al doilea roman descrie rivalitatea dintre toreadorii Luis Miguel Dominguín și cumnatul său, Antonio Ordóñez, bunul prieten al lui Hemingway, în „vara periculoasă“ din 1959.

gravura alei Ronda Pedro Romero toreador Ronda

La Plaza de Toros, amintiri cu toreadori

Pe drumul spre Puente Nuevo, aproape de punctele de belvedere de pe Alameda del Tajo, se află celebra arenă de tauri, una dintre cele mai vechi din Spania. După ce Pedro Romero a pus bazele coridei moderne, iar luptele cu taurii au devenit extrem de populare, Școala Regală de Călărie din Ronda (La Real Maestranza de Caballería de Ronda), înființată în 1572 de regele Filip al II-lea al Spaniei, a hotărât să construiască prima sa arenă, atribuită lui José Martín de Aldehuela, același arhitect care a realizat proiectul magnificului Puente Nuevo.

Plaza de Toros Spania Ronda statuie taur Plaza de Toros arena tauri Ronda

Inaugurată în 1785, Plaza de Toros este o clădire spectaculoasă din piatră, cu două etaje, cu arcade și coloane neoclasice. În interior, găzduiește un muzeu dedicat coridelor. Pentru mai multe informații, puteți intra pe site-ul web https://www.andalucia.org/en/ronda-cultural-tourism-plaza-de-toros-de-ronda.

Program de vizitare:

– miercuri duminică: 10:00-15:00.

Bilete: 8 euro; cu ghid audio 9,50 euro.

La Plaza de Toros Ronda corida Ronda poarta Plaza de Toros Ronda

La Casa del Rey Moro, amintirea perioadei maure

Vizitarea Casei Regelui Maur este un alt lucru esențial de făcut în Ronda. Pe lângă Puente Nuevo, se coboară către acest mic palat construit în secolul al 16-lea de mauri, care au instalat un sistem ingenios de pompare a apei.

Ansamblul cuprinde trei părți: casa, o mină de apă, și o grădină. În prezent, doar grădinile și mina de apă pot fi vizitate. Turul minei vă poartă într-o călătorie unică prin galeriile sale până la albia râului Guadalevín, de unde priveliștile sunt încântătoare.

Puteți citi despre istoria acestui loc la adresa web https://casadelreymoro.org/en/home/.

Program de vizitare:

luni duminică: 10:00-21:30.

Bilete: 7 euro.

vestigii mauri Ronda La Casa del Rey Moro Ronda pasarele alei pod Ronda Defileul El Tajo Ronda

Puerta de Almocábar și zidurile arabe 

Poziția strategică a Rondei nu a trecut neobservată de musulmani. Arabii au construit orașul vechi și l-au protejat, ridicând ziduri și porți impunătoare, precum Cijara, Puerta del Viento sau Almocábar. Aceasta din urmă era principala intrare în oraș și cea mai mare poartă, construită în secolul al 18-lea și restaurată în timpul domniei lui Carol al V-lea. Numele său provine de la „Al-maqabir“, care înseamnă „cimitir“, deoarece era situată lângă vechea necropolă musulmană, care se afla în afara zidurilor, conform obiceiului islamic. 

Puerta de Almocabar ziduri arabe Ronda porti arabe ziduri Ronda

Plaza del Socorro și povestea statuii lui Hercule, simbolul de pe stema Andaluziei

Piața Socorro a jucat un rol important în istoria politică andaluză, fiind locul în care andaluzii s-au ridicat și au încercat să lupte pentru autonomia lor. În 1918, Blas Infante, cunoscut drept părintele naționalismului andaluz (Padre de la Patria Andaluza), a dezvăluit steagul și stema Andaluziei, în timp ce se afla în balconul de la primul etaj al clădirii denumite „Circulo de Artistas“ (Societatea artiștilor), situată în partea de nord a Pieței Socorro.

Mișcarea naționalistă pornită de Blas Infante la începutul secolului 20 a condus la recunoașterea Andaluziei drept una dintre comunitățile naționale ale Spaniei, iar Parlamentul andaluz a primit mai multă autonomie decât majoritatea regiunilor țării. Succesul lui Blas Infante l-a transformat într-o țintă în timpul Războiului Civil Spaniol. El a fost capturat în Sevilla și executat, când orașul a căzut în mâinile armatei lui Franco.

Circulo de Artistas autonomie Andaluzia Ronda piata turisti piata Ronda Andaluzia

În fața clădirii de unde Blas Infante a dezvăluit steagul și stema Andaluziei, se află o fântână și statuia lui Hercule cu doi stâlpi și doi lei pe care încearcă să îi îmblânzească, deși aceasta nu a fost una dintre sarcinile stabilite pentru el. Stema, steagul și simbolurile Andaluziei au fost proiectate de Blas Infante, iar prezența leilor și încercarea de a-i îmblânzi au legătură, probabil, cu idealurile sale. Această imagine este și astăzi simbolul Andaluziei, iar statuia, fântâna și balconul se numără printre cele mai importante simboluri ale patrimoniului andaluz. Mai multe orașe din Andaluzia au piețe și bulevarde care poartă numele lui Blas Infante.

Hercule Plaza del Socorro Ronda statuie Hercule lei Ronda fantana Piata Socorro Ronda

Unde să mâncați în Ronda?

Încheiem turul orașului cu Piața Socorro, elegantă și plină de viață, înconjurată de terase, baruri și restaurante. Este unul dintre cele mai aglomerate locuri din Ronda și o oprire obligatorie atunci când doriți să luați prânzul sau cina.

Puteți alege celebrul restaurant Pedro Romero, inaugurat în 1974, și să încercați specialitatea casei, pentru care localul este faimos – coadă de taur.

Însă, dacă vă gândiți la buget, vă recomandăm Mesón Rondeño, cu produse locale și prețuri mai mult decât accesibile. Un meniu format dintr-o salată, felul doi, o băutură și un desert, toate la alegere, costă doar 14 euro. Tartele cu lămâie sau brânză și înghețata de casă sunt absolut delicioase! La fel, salatele cu brânză de capră, chutney de pere, miere și nuci sau diferitele tipuri de pește cu dressing-uri și legume.

Meson Rondeno restaurant Ronda chutney de pere branza de capra branza de capra nuci miere Spania terase restaurante Ronda terase Plaza del Socorro Ronda stradute terase bucatarie andaluza

Cum ajungeți în Ronda?

Ronda se află la aproximativ 1 oră și 30 de minute de Malaga, 1 oră și 45 de minute de Sevilla sau Cádiz cu mașina. Este cea mai bună opțiune, pentru că nu există o linie de cale ferată directă, iar autobuzele nu circulă foarte des.

Noi am închiriat o mașină din Aeroportul Costa del Sol din Málaga, de la compania Record.go, pentru că am putut face rezervarea fără un card de credit și fără garanție. Prețul pentru două zile cu asigurare completă a fost 86 de euro, la care s-a adăugat costul combustibilului.

Ronda turisti selfie strazi Ronda Andaluzia Plaza de Espana Ronda parc Ronda Andaluzia Ronda arhitectura cladiri

Podul impunător scrutând împrejurimile și casele albe, cocoțate pe stânci. Este imaginea care ne-a rămas întipărită în minte. Dar Ronda este mult mai mult decât o fotografie… Este istorie, este artă, este romantism, tragedie, legendă și frumusețe. Este locul unde s-a născut corida modernă. Locul în care steagul cu stema Andaluziei a fluturat pentru întâia oară. Locul care păstrează amintirea lui Welles, a lui Hemingway și Rilke… Cu promenade frumoase, vin bun și mâncare excelentă, Ronda este fără îndoială… The City of Dreams!

Hercule Plaza del Socorro Ronda Plaza del Socorro Ronda case pe stanci Ronda Ronda Puente Nuevo

Ronda te așteaptă! Dacă ți-a plăcut articolul, trimite-l și prietenilor!

Post a Comment

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on